Cineva ridică vocea.
Rațional, știi că este doar o discuție neplăcută.
Corpul tău reacționează însă ca și cum ar exista un pericol major.
Inima accelerează. Simți că trebuie să pleci. Nu mai poți gândi limpede. Sau, dimpotrivă, parcă te blochezi complet.
Din exterior, reacția poate părea exagerată.
„A fost doar o discuție.”
Dar sistemul nervos nu răspunde exclusiv la ceea ce se întâmplă în momentul prezent. Experiențele anterioare pot influența felul în care anumite situații sunt percepute.
După evenimente dificile sau traumatice, anumite tonuri, gesturi, locuri, mirosuri sau situații pot deveni asociate cu pericolul.
Mai târziu, organismul poate activa reacția de alarmă înainte ca partea rațională să termine analiza.
Asta nu înseamnă că orice reacție emoțională intensă este o traumă și nici că orice experiență neplăcută produce automat o tulburare post-traumatică.
Dar înseamnă că reacțiile noastre au uneori o istorie.
Și că întrebarea:
„De ce sunt atât de sensibil?”
poate fi mai puțin utilă decât:
„Ce recunoaște corpul meu în această situație?”
Psihoterapia poate ajuta persoana să identifice aceste legături și să dezvolte răspunsuri mai adaptate prezentului.
Scopul nu este să ștergi memoria.
Nici să demonstrezi că trecutul „nu a fost atât de grav”.
Scopul este ca sistemul tău nervos să poată învăța ceva nou: ceea ce a fost periculos atunci nu este automat periculos și acum.
Adăugați un comentariu