Ești competent. Ai rezultate. Colegii te respectă. Și totuși, undeva adânc, ești convins că într-o zi toată lumea va descoperi că, de fapt, nu ești atât de bun pe cât par.
Sindromul impostorului nu este o tulburare psihiatrică, dar este o experiență extrem de frecventă — studiile estimează că aproximativ 70% din oameni o trăiesc la un moment dat. Apare mai frecvent la persoane cu performanță ridicată, în medii competitive sau după o promovare sau schimbare majoră.
Mecanismul: reușitele sunt atribuite norocului sau circumstanțelor externe, nu propriilor abilități. Eșecurile, în schimb, confirmă convingerea că „nu ești suficient de bun”.
Efectele pe termen lung includ anxietate cronică, epuizare din supracompensare și dificultăți în relațiile profesionale. Uneori se suprapune cu perfecționismul, depresia sau anxietatea generalizată.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală este eficientă în lucrul cu tiparele de gândire care întrețin sindromul impostorului.
Adăugați un comentariu