„Gata. Nu mă mai gândesc la asta.”
Pare o decizie bună.
Numai că, uneori, după câteva secunde, gândul este din nou acolo. Iar dacă încerci și mai tare să îl alungi, pare că revine cu și mai multă forță.
Nu este neapărat pentru că acel gând este important. Este și o consecință a felului în care funcționează atenția.
Pentru a verifica dacă ai reușit să nu te mai gândești la ceva, mintea trebuie să caute exact lucrul la care nu vrei să te gândești.
În loc să dispară, gândul primește astfel o atenție suplimentară.
Acest mecanism poate deveni foarte obositor în anxietate și în cazul gândurilor intruzive. Persoana nu este deranjată doar de apariția gândului, ci începe să se întrebe ce înseamnă:
„De ce mi-a trecut asta prin minte?”
„Dacă faptul că mă gândesc înseamnă că se va întâmpla?”
„Ce spune asta despre mine?”
Aici apare o distincție importantă: un gând nu este o intenție, o predicție sau o descriere a caracterului unei persoane.
Mintea produce permanent idei, imagini și scenarii. Unele sunt utile. Altele bizare, neplăcute sau complet opuse valorilor noastre.
Problema poate apărea atunci când încercăm să obținem certitudinea absolută că un anumit gând nu va mai apărea.
În loc să intrăm imediat în luptă cu el, uneori este mai util să îl observăm:
„Am avut acest gând. Atât.”
Fără să îl transformăm automat într-un avertisment.
Dacă gândurile devin repetitive, provoacă anxietate intensă, duc la verificări sau ritualuri ori încep să afecteze viața de zi cu zi, este utilă o discuție cu un specialist.
Scopul nu este să ai o minte în care nu mai apare niciodată nimic neplăcut.
Scopul este ca fiecare gând care trece prin ea să nu mai primească automat cheia de la casă.
Adăugați un comentariu